joi, 13 februarie 2014

Cazare in Zakynthos (Accommodation in Zakynthos): Gloria Maris Hotel Suites & Villas


Cred ca e cazul sa spun inca de la inceput ca nu intentionez sa fac reclama acestui complex hotelier ci doar sa ofer ceva informatii din experienta personala celor care vor sa mearga in Zakynthos si sunt in cautarea locului de cazare. De altfel, contrar modului in care se procedeaza intr-un material publicitar, eu o sa arat si aspectele negative legate de acest resort. 

Informatii oficiale se gasesc pe site-ul hotelului
http://www.gloriamaris.gr/


video

Gloria Maris este un complex hotelier de 3 stele aflat in partea de Sud a insulei Zakynthos, in Golful Laganas, intre Agios Sostis si Limni Keriou, in localitatea numita Porto Koukla. 
Ofera de inchiriat camere obisnuite, apartamente cu acces la propria piscina precum si o vila.
Fata de aeroportul de pe insula, se afla la doar 5 km.


Odata ce v-ati debarcat de pe feribot in portul Zakynthos (Zante), veti fi indreptati catre statiunea Laganas, in apropierea careia se afla statiunea Porto Koukla.

Pana in Laganas (cea mai aglomerata statiune de pe insula, de altfel) e foarte clar si simplu de ajuns, pe drumul principal, asfaltat si destul de bine semnalizat. De aici, insa, desi distanta care a ramas pana la hotel este de doar 2 km, lucrurile se complica si va fi cam greu de nimerit chiar si daca aveti GPS.

Drumul este ingust, pe alocuri neasfaltat si serpuieste printre gradini si livezi de maslini, trecand prin mai multe bifurcatii. GPS-ul nu-l cunoaste! 
Drumul foarte ingust si pozitionarea izolata a hotelului nu-i impiedica pe soferii de autocar sa vina cu turistii pana la usa hotelului iar pe turisti sa iasa si sa exploreze insula.


Nu va descurajati, suntei foarte aproape! (desi s-ar putea sa va fie cam greu dupa tot drumul pana pe insula si mersul cu feribotul).
In aceasta situatie, localnicii vor fi cei care va vor ajuta sa o scoateti la capat. Sunt amabili si doritori sa ajute.
Nu exista, totusi, nicio sansa sa nu gasiti hotelul, in cel mai rau caz, rugati un localnic sa va fie calauza.

Chiar si dupa ce ati ajuns va trebui sa va luati repere serioase pentru ipoteza in care veti dori sa iesiti cu masina sa explorati imprejurimile. Noi am reusit sa invatam drumul si sa ajungem inapoi la hotel fara ajutor, de-abia in ultimele zile ale vacantei. :-)

Acesta este, probabil, pretul pentru avantajul ca hotelul este cuibarit intr-o locatie de vis, imprejurimile fiind absolut minunate, ideale relaxare.
Complexul turistic se afla foarte aproape de plaja si are vedere la frumoasa insulita Marathonissi, a carei forma aduce cu o broasca testoasa. 
Pe insula Zakynthos pare ca lucrurile vor sa imprumute forma de la simpaticele si deja celebrele broaste testoase Careta-Careta care traiesc in Golful Laganas (vezi forma insulei Zakythos, a insulitei Marathonissi). 

La Gloria Maris am stat 8 nopti in vara lui 2012, de pe 15 si pana pe 23 iulie. Am platit 726 Euro pentru cazare in camera cu vedere la mare si 2 mese pe zi. 
Pentru o camera cu vedere la mare trebuie sa platiti in plus, nu-mi mai aduc aminte cat insa stiu ca a meritat.


Cum informatiile mele sunt din 2012, luati in calcul ca, intre timp, au putut interveni anumite schimbari.

Piscinele in aer liber sunt inconjurate de palmieri si alte plante tropicale, De asemenea, hotelul are si o gradina frumoasa si bine ingrijita.


Camerele sunt destul de spatioase si dragut mobilate, cu mobilier modern. Am putut sa constat asta avand in vedere ca, in cele 8 zile, am locuit in 3 camere. De ce? Eeeee, aici vine si partea mai putin placuta cu Gloria Maris!
Prima camera, desi avea o excelenta vedere la mare, avea ceva probleme cu instalatiile sanitare. Din aceasta cauza apa nu se scurgea cum trebuie si baltea pe undeva prin tevile infundate, in baie si in camera mirosea foarte urat, mirosul atragand o multime de tantari pe care turistii dinaintea noasta nu avusesera nicio mila sa-i omoare direct pe pereti! 

Personalul hotelului, desi amabil in general, a avut nevoie de un ton foarte serios si ferm ca ne schimbe camera. Stiam de la o camerista romanca faptul ca doar 2 camere au problema asta si ca celelalte sunt foarte bune asa ca am avut un motiv in plus sa insistam. Ne-a deranjat faptul ca tocmai pe noi ne-au ales sa ne fraiereasca cu camera cu probleme, plus ca nu aveam de gand san e imbolnavin intr-o camera insalubra in timpul vacantei noastre pentru care facuseram destule eforturi ca sa ne-o permitem.
A doua camera a fost ok.
In cea de a treia am locuit doar o noapte pentru ca am ales sa ne prelungim sederea cu o zi iar in camera noastra erau deja programati alti turisti.
Si aceata camera a fost ok, ba chiar un pic peste ceea ce platiseram noi. Asta a compensat un pic neajunsul celei dintai (ne-au dat-o pentru ca fusese sigura disponibila cand am cerut noi prelungirea sederii). Era mai spatioasa, pentru o familie cu copil, si mai avea un patut disponibil la nevoie.  
Asa se face ca imaginile mele cu privelistea din balcon sunt din toate cele trei camere.

O alta bila neagra a luat de la mine acest hotel pentru ca aerul conditionat nu era inclus in pretul cazarii. Cum nu se putea sta in camera fara aer conditionat din cauza temperaturilor ridicate atat ziua cat si noaptea, a trebuit sa platim separat o taxa/zi pentru acesta. 


Si pentru internet (care era disponibil in hol) trebuia platit, de asemenea nu-mi mai aduc aminte cat pe ora sau pe jumatate de ora. :-(

Prima camera (nu arata rau, doar ca avea problemele de care v-am spus). Mata a fost un vizitator dragut si taaare prietenos :-)





 A doua camera:




A treia camera:



Una dintre camerele noastre vazute din exterior (cea de sus):


Salutari din balcon! :-)


Hotelul are propria plaja, foarte aproape, nu trebuie decat sa cobori treptele si esti pe malul marii. Plaja este insa foarte ingusta, in unele locuri lipseste cu desavarsire iar apa, desi nu trece de glezne, ajunge pana la zidul de protectie al hotelului.
Din acest motiv, panta care coboara spre plaja este terasata si au mai fost amenajate spatii pentru sezlonguri si umbrelute pe inca 2 terase.
Apa marii in zona hotelului este foarte foarte curata, creste foarte lent in adancime iar in lunile de vara este foarte calda. Este atat de clara incat poti urmari pestisorii!







Pentru ca aveam plaja atat de aproape de hotel, ne puteam permite in timpul zilei sa vizitam diverse locuri de pe insula iar dupa masa de seara sa ne balacim pe saturate. Doar lasarea intunericului ne mai scotea din apa. :-) 
Chiar si cu plaja asta asa micuta n-am avut niciodata probleme sa gasim un sezlong. Apropos, sezlongurile si umbrelutele erau gratuite.

Hotelul are o piscina pentru adulti, una pentru copii si una privata, pentru cei care inchiriaza apartamentele (aceasta din urma precum si apartamentele sunt situate pe o terasa mai jos decat nivelul principal al hotelului). 







Atat langa piscine cat si pe una dintre terasele amenajate pentru plaja exista cate un bar.



In una din seri a fost organizata o petrecere cu muzica si dansuri populare grecesti.



video


video

video


Mancarea, desi un pic sub asteptarile noastre, a fost totusi buna, adica, de fiecare data gaseam ceva pe placul nostru, fie ca era vorba de micul dejun sau de cina. Cred ca o problema ar putea avea bautorii de cafea pentru ca ce serveau ei la micul dejun nu era o cafea prea grozava.










 Chiar daca destul de izolat, complexul Gloria Maris este aproape de statiunea Agios Sostis la care se poate ajunge pe jos in 10-15 minute. Dupa ce treceati de zona fara plaja din fata complexului Gloria Maris, prin apa pana la glezne, puteti merge in continuare pe plaja sau prin statiunile vecine pe unde sunt o multime de magazine de suvenire, terase pe malul marii si minimarketuri.

Cam asta e cu Gloria Maris, facand un bilant al avantajelor si dezavantajelor acestui loc de cazare de pe insula Zakynthos, rezultatul este unul pozitiv si ma indreptateste sa recomand si altora aceasta locatie.

Complexul Gloria Maris vazut de pe mare:



Zona de langa hotel: 

















Gradinile din jurul hotelului:











Intrarea principala, deloc spectaculoasa:


Holul hotelului (inclusiv zona unde era accesibil computerul):





Podul de sfori, preferatul meu: 







Incendiu pe insula, vazut de pe terasa hotelului:









             











Pisicile, gazde foarte prietenoase ale complexului turistic :-)







Zona mea preferata pentru micul dejun:





Seara, gaseam un loc pe aici pe undeva:




Holul catre o parte din camere:






Treptele catre plaja:








 Plaja din zona complexului Gloria Maris:




















Pentru restul fotografiilor de la Gloria Maris, accesati link-urile de mai jos:

2. Plaja de la Gloria Maris:

3. Privelistea din balcon:

Despre vacanta mea pe insula Zakynthos am mai scris:
16. Vacanta in Zakynthos, Excursie pe insula vecina Kefalonia: Pestera Drogarati (Holiday in Zakynthos, Trip to the Neighboring Island Kefalonia: Drogarati Cave) 
17. Croaziera cu vaporul in jurul insulei Zakynthos.

Daca v-a placut materialul (dar si daca nu v-a placut), nu ezitati sa-mi scrieti comentarii la sfarsitul postarii! Parerile voastre sunt importante pentru mine! :-)

14 comentarii:

  1. frumoasa tara, nu degeaba este tara zeilor! cred ca as putea sta o vreme pe acolo!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, Coco! Cred ca am mai spus, e de ajuns sa mergi o singura data in Grecia si te vrajeste pentru totdeauna! Iti doresc sa ajungi in Grecia, mai ales pe insule! (insa nici peninsula Halkidiki nu e mai prejos si, in plus, e mai aproape de Romania).
      Numai bine iti doresc!

      Ștergere
  2. Dupa cum spuneam in alt post :) deja ma uitam unde ar putea fi primea mea calatorie in Grecia :) superbe locuri

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa cum iti raspundeam in alt post :-) inca nu e tarziu sa faci o rezervare pentru Grecia pentru la vara! :-)

      Ștergere
  3. M-am simtit bine in excursia pe care ne-ai oferit-o! :) Multumesc! Foarte frumoase fotografii si ghidul foarte competent!
    O zi minunata!

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ai luat-o ca pe o excursie! :-)
      Eu am conceput-o ca pe o prezentare a unui loc de cazare pentru cei care vor sa mearga pe insula Zakynthos!
      Desigur ca nu numai aceia sunt bineveniti pe aceasta pagina! Daca cei care trec pe aici se simt bine si le mai place si ghidul, atunci cu atat mai bine! :-)
      Toate cele bune si tie, Ileana!

      Ștergere
  4. Buna, imi poti spune te rog care e piscina privata? Cea cu vedere la mare, dreptunghiulara?

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toate piscinele aveau vedere la mare. Cea privata, care deservea doar apartamentele, era, intr-adevar, cea dreptunghiulara, placata cu mozaic bleu.

      Ștergere
  5. Multumesc pentru raspuns. O intrebare mai am la tine. Camera cu vedere la mare ai ales-o si ai platit-o in momentul in care ai ajuns la hotel sau ai cumparat din tara un pachet cu vedere la mare? Eu am cumparat un pachet zbor + camera eco (nu specifica daca are vedere la mare) si as vrea sa am o camera cu vedere :(

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare placere!
      Pe noi ne-au intrebat la agentia de turism daca vrem camera cu vedere la mare si am platit inca de la inceput o astfel de camera. Cred ca se poate sa platiti diferenta si cand ajungeti la receptia hotelului dar asta, probabil, in masura in care vor avea una disponibila atunci, caz in care va trebui sa aveti in vedere si o eventuala diferenta de pret intre cel de la agentie si cel de la hotel (zic "eventuala" si nu exclud posibilitatea ca ea sa fie si in favoarea voastra, cine stie! :-)).
      Daca ati platit pentru un apartament, atunci, este posibil ca toate apartamentele sa aibe vedere la mare, caz in care, nu mai aveti de ce sa va faceti griji.
      Va doresc o vacanta minunata in Zakynthos si poate, la intoarcere, impartasiti si pe aici pe spatiul virtual ceva impresii!
      Daca mai aveti intrebari la care credeti ca as putea sa va raspund, nu ezitati sa-mi scrieti!
      De asemenea, informatii despre vacanta nostra in Zakynthos gasititi si in celelalte postari pentru care am pus link-uri in cadrul acestei postari.
      Toate cele bune!

      Ștergere
    2. Multumesc frumos pentru toate informatiile. Am citit si celelalte postari despre Zakynthos si cred ca imi vor fi de mare ajutor. O sa revin cu impresii dupa vacanta. Felicitari pentru blog. Mult succes pe mai departe!

      Ștergere
    3. Vacanta placuta si sa te intorci cu o multime de impresii si amintiri minunate!

      Ștergere
  6. Buna seara/ziua!....Sunt imoresionata de toate postarile tale.FELICITARI ! Ma bucur sa stiu ca sunt romani sinceri,binevoitori,care ofera iubitorilor de calatorie atatea informatii utile si atatea poze superbe. Multumim mult. Noi am fost in Grecia 2 ani la rand,in insulele Eghina si respectiv in Evia,locuri de vis !.Ne-am indragostit ireversibil de Grecia.Anul acesta ne-am propus sa mergem in Zakynthos si Kefalonia,asa ca materialul tau a fost mai mult decat bine venit. Cum ajungem in portul Killini si cam cati km sunt din Salonic pana in port?Desigur,daca ne poti raspunde...

    RăspundeţiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca apreciezi blogul meu si ca postarile mele ti-au fost de folos!
      Zakynthos si Kefalonia sunt doua insule grecesti de vis, sunt sigura ca o sa aveti o vacanta minunata acolo.
      Despre cum se ajunge cu masina personala pe insula Zakynthos, am postat informatii aici:

      http://vulpitacalatoare.blogspot.ca/2012/08/drumul-din-bucuresti-pana-in-insula.html

      Pe langa aceasta postare, pe blog mai poti gasi si alte materiale despre vacanta mea pe insula Zakynthos, trebuie, doar, sa cauti in arhiva blogului sau sa urmezi link-urile inserate in continutul postarilor.
      Toate cele bune!

      Ștergere

Condica de sugestii si reclamatii: